A recunoscut tot, deși nimeni nu se aștepta. N-ai să crezi ce face papa Francisc în timpul rugăciunii (FOTO)

A recunoscut tot, deși nimeni nu se aștepta. N-ai să crezi ce face papa Francisc în timpul rugăciunii (FOTO)

Pe unii îi adoarme lectura, pe alții rugăciunea… Papa Francisc a recunoscut că el face parte din a două categorie, precizând, spre bucuria celor care mai trag la aghioase când sunt la slujbele bisericești, faptul că până și sfinții mai adormeau uneori în timp ce se rugau.

Papa Francisc a mărturisit în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune catolic TV2000 că : “Uneori adorm când mă rog”. Adăugând că „și Maica Tereza mai adormea”, papa Francisc a mai spus referindu-se la creștini că aceștia au fost îndemnați să se simtă că niște copii în brațele tatălui lor, o stare care conduce la somn de cele mai multe ori, potrivit hotnews.

Capul Bisericii Romano -Catolice în vârstă de 80 de ani este recunoscut pentru faptul că radiază de energie și entuziasm atunci când se întâlnește cu oameni, dar și pentru faptul că devine foarte grav atunci când se roagă, adesea inclinându- și capul și rămânând cu ochii închiși pentru lungi perioade.

Papa a mai recunoscut că își prețuiește somnul și că în fiecare seară ora 21.00 îl găsește în pat, deși, dimineața se trezește foarte devreme, la 4.00 a.m. Surse de la Vatican au precizat că Papa face față programului sau foarte aglomerat și datorită faptului că obișnuiește să doarmă amiaza, după masa de prânz.