Externe
Un grup de elevi a fost atacat cu un topor de un adolescent din Rusia, care a și dat foc școlii în care învăța, informează Reuters.
Incidentul s-a petrecut în oarșul siberian Ulan-Ude.
Potrivit anchetatorilor, atacatorul este elev în clasa a noua iar victimele sale sunt în clasa a șaptea. Ulterior, școala unde aceștia învață a fost incendiată.
Cinci elevi și un profesor au fost răniți în atac.
Autorul a fost reținut și ulterior internat într-un spital după ce a încercat să se sinucidă.
La începutul acestei săptămâni, un alt atac de acest gen a fost comis tot în Rusia. Atunci, 15 persoane au fost rănite cu un cuțit într-o școală din orașul Perm.