În perioada 2013-2015 nu a fost făcută absolut nicio investiție pe aeroportul din Otopeni, deși au fost alocate bugete de până la 268 milioane de lei. Informația apare într-un raport finalizat în octombrie 2017, care a ajuns la Felix Stroe, ministrul Transporturilor de atunci. Acesta, însă, nu a făcut nimic.
Raportul a fost întocmit de Corpul de control al prim-ministrului în perioada ianuarie 2013-octombrie 2017, precizează Digi24.
Parte din neregulile găsite:
– în perioada 2013-2015 nu a fost realizată nicio investiţie în infrastructura aeroportuară, deşi pentru fiecare an au fost prevăzute în BVC sume cuprinse între 201,5 mil. lei şi 267,9 mil.lei;
– în perioada 2016-august 2017 CNAB SA a realizat doar un procent de 0,03%, respectiv 0,16% din investiţiile în infrastructura aeroportuară;
– pista 1 nu asigură condiţii eficiente de aterizare/decolare, deşi la această pistă s-a intervenit cu utilaje aproape în fiecare zi, uneori chiar şi 14 ore;
– pista 2 este operaţională pe o lungime de doar 2.237 m din 3.500 m. Pe timp de noapte nu se poate opera fără lumini specifice, fapt pentru care piloţii consideră periculoasă utilizarea ei;
– balizajul luminos nu este echipat corespunzător pentru condiţiile de vizibilitate redusă;
– Radu Liviu a încasat între iulie 2013 şi iunie 2014 bani atât pentru funcţia de director general, cât şi pentru cea de membru în Consiliul de Administraţie. Suma încasată peste limita legală: 396.561 lei;
– Sorin Stoicescu a fost numit în CA deşi nu a fost selectat de un expert independent;
– unii au fost angajați doar cu numele; de exemplu, Cristina Elena Neamţu a fost angajată 9 luni, dar prezentă la locul de muncă mai puţin de două ori. A încasat 43.003 lei; În situații similare s-au aflat Mihai Petrescu, Mihai Comânescu, Camelia Meţler (într-un an şi şase luni a fost prezentă la muncă 112 minute. A încasat în această perioadă 70.894 lei) ;
– au fost identificate și mai multe posibile conflicte de interese ale funcţionarilor din MT şi CNAB