„Eu am trimis-o la Borcea să ii ceară bani, nu să o lase insărcinată ..!” Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, nu știe cine este tatăl copilului lui „Vrăbi”

„Eu am trimis-o la Borcea să ii ceară bani, nu să o lase insărcinată ..!”  Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, nu știe cine este tatăl copilului lui  „Vrăbi”

Noi probleme pentru fostul manager al Spitalului Malaxa. Florin Secureanu, judecat pentru delapidare și luare de mită, ar fi fost trădat de iubita Eugenia Chiriac, cunoscută drept ”Vrăbi”, care este însărcinată. Potrivit dezvăluirilor făcute de jurnalistul Cătălin Tolontan, pe site-ul Tolo.ro, acum Secureanu așteaptă cu înfrigurare să afle dacă tatăl copilului este el sau amantul lui ”Vrăbi”. Iar între timp, planurile acestuia de a pleca în Costa Rica sunt amânate. În această poveste mai mult decît încâlcită apare și numele lui Cristian Borcea.

Totul a început în urmă cu un an, când Florin Secureanu se afla în spatele gratiilor. Atunci, fostul manager de la Malaxa l-a rugat pe Borcea să îi împrumute niște bani iubitei sale.

”Borcea dă dispoziții, prin intermediari, ca împrumutul să ajungă la Vrăbi. Dar, în întâlnirea care are loc chiar în locuința dinamovistului, între Vrăbi și unul dintre oamenii de încredere ai lui Borcea se țese rapid o poveste pasională. Tipul este de vârsta ei. Arată bine, ca un rezident în sala de forță, și, nu în ultimul rând, e solvabil, căci are câteva apartamente de închiriat. În casa lui Borcea, Vrăbi ia banii și își lasă loialitatea. Nu doar pe cea romantică”, scrie Tolontan.

Relația dintre „Vrăbi” și tânărul iubit continuă și după ce Secureanu a fost eliberat din arest. Fostul manager a început să aibă bănuieli, inițial crezând că Borcea ar fi cel cu care iubita sa ar trăi o idilă.

”Am trimis-o la Borcea ca să-i dea bani, nu ca s-o f… O să vadă Borcea!”, ar fi răbufnit Secureanu la telefon încercând să afle ce s-a întâmplat.

Până la urmă, Secureanu se lămurește că „Vrăbi” are o relație cu un apropiat al dinamovistului, iar între timp, tânăra rămâne însărcinată, dând peste cap planurile fostului șef de la Malaxa de a fugi în Costa Rica.

”În timp, ajunge să afle inclusiv că «Moșul», așa cum încep să-i spună amândoi iubiții lui Secureanu, planificase s-o trimită pe «Vrăbi» în Costa Rica, «într-o vacanță ca să testeze care e treaba acolo». (…) La rându-i, Vrăbi e blocată de insistențele noului iubit, care îi spune că dacă pleacă în Costa Rica se rupe tot ce e între ei. «Vrăbi» i-a mărturisit iubitului tânăr că a primit asigurări că există conturi grase în Costa Rica, dar că a ales să nu plece», spune o sursă care i-a însoțit pe cei doi amorezi într-o călătorie în provincie”, mai scrie Tolontan.

Florin Secureanu a fost demis de la conducerea spitalului Malaxa din Capitală în 2016, după ce a a fost acuzat că scotea bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive, emise de către o firmă din Iaşi, care este dizolvată din 2015.