Un număr de 9 percheziţii au loc sâmbătă dimineață în Suceava. Poliţiştii au descins la mai multe locuinţe ale spărgătorilor de case din Gura Humorului, Vama şi Sadova.
Sunt vizate mai multe persoane care furau electrocasnice, bijuterii şi bani, însă oamenii legii verifică şi casele de amanet unde ajungeau bunurile furate.
„Politiştii au pus în practică 9 autorizaţii de percheziţie la mai multe locaţii.11 locaţii. Sunt vizate atât locuinţele celor suspectaţi că ar fi furat din locuinţe şi case de vacanţă, dar şi alte locaţii în care funcţioneaza case de amanet sau persoane care ajutau la săvârşirea infracţiunilor”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IJP Suceava.
Polițiștii cred că din această rețea ar face parte fi minim 7 persoane, gruparea fiind vizată şi supraveghetă încă din 2011.