Fostul deputat Mihail Boldea a fost condamnat la șapte ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de spălare de bani și înșelăciune, informează Mediafax. Decizia a fost luată de magistrații de la Curtea de Apel Iași și nu este definitivă.
„Instanţa condamnă pe inculpatul Boldea Mihail, fără antecedente penale, la pedeapsa rezultantă de şapte ani de închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, favorizarea infractorului şi spălare de bani (…). Dispune confiscarea de la inculpatul Boldea Mihail a 10.000 de euro, reprezentând suma primită de la inculpatul Lazăr Ştefan pentru activitatea infracţională desfăşurată“, se arată în decizia de luni a judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.
În același timp, instanța îl obligă pe Boldea și pe alți doi inculpați să achite despăgubiri în valoare totală de 210.000 de euro şi 316.268 de lei, reprezentând daune materiale şi morale, faţă de două părţi civile.
Fostul deputat de Galați a fost trimis în judecată în urmă cu mai bine de patru ani, fiind acuzat că a pus pe picioare un grup specializat în înşelăciuni imobiliare. Anchetatorii notau atunci că membrii grupului descopereau imobile şi terenuri aflate în proprietatea Consiliului Local sau a unor gălăţeni, pe care şi le-ar fi însuşit în mod ilegal.
![]()