Nou scandal în agricultură. Fermierii sunt revoltați și-i acuză pe ministrul Daea și pe șeful APIA că i-au mințit

Nou scandal în agricultură. Fermierii sunt revoltați și-i acuză pe ministrul Daea și pe șeful APIA că i-au mințit

Revoltă în rândul a sute de fermieri români după ce au aflat că au fost înșelați și de ministrul Agriculturii, Petre Daea, și de șeful Agenției de Plăți (APIA), Adrian Pintea. Cei doi le-au promis că vor primi o subvenție suplimentară din fonduri europene de 23 de euro pe hectar, dar, de fapt, subvenția a fost mult mai mică.

”Cele 16 milioane (de euro) sunt aprobate de Comisia Europeană, deci nu sunt bani pierduți, iar fermierii îi vor avea în conturi de săptămâna aceasta. Mai precis, am informațiile tehnice cum că la mijlocul săptămânii ce vine să pornească banii, iar fermierii vor avea săptămâna viitoare acești bani în conturi. Care înseamnă un număr de 93.000 de fermieri și ca sumă pe fiecare hectar undeva în jur de 23 de euro. Sunt banii fermierilor, merită să fie la ei, merită să facem orice efort oricât de mare ca banii să fie la ei”, a declarat Daea la finele lunii august.

Pe 11 octombrie, Adrian Pintea declara pentru agrointel.ro că în acea zi urma să înceapă plata celor 23 de euro pe hectar.

Fermierii s-au trezit, însă, că primesc chiar și cu 90% mai puțini bani decât li s-a promis.

Potrivit agroinfo.ro, cei 16.451.931 de euro de la UE au fost distribuiți fermierilor după un algoritm extrem de complicat, algoritm ce nu are legătură cu alocarea unei sume fixe pe hectar și care face ca sumele pe hectar să fie mult mai mici decât cei 23 de euro promiși de ministrul Agriculturii și de șeful APIA.