Klaus Iohannis se va deplasa în Austria pentru a participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa

Klaus Iohannis se va deplasa în Austria pentru a participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa

În perioada 17-18 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la Viena unde va participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa. Această deplasare vine la invitaţia cancelarului austriac Sebastian Kurz şi a preşedintelui din Rwanda, Paul Kagame, cei doi înalți reprezentanți ai țărilor care dețin președinția, respectiv președinția Uniunii Africane.

”Forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african și va pune accent pe stimularea investițiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă și pe avansarea cooperării dintre Africa și Europa în era digitală. Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii și al digitalizării”, se afirmă într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

La acest forum participă reprezentanţi de înalt nivel al statelor membre al Uniunii Europene, al Uniunii Africane, de la instituțiile europene, precum și instituțiile financiare internaționale și reprezentanți ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovației, digitalizării și start-up-urilor.

”Președintele României va evidenția cu acest prilej că, în calitate de țară care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, țara noastră va continua să promoveze, în spiritul

Forumului de la Viena, alături de ceilalți parteneri din Uniunea Europeană, un dialog dinamic și pragmatic cu Africa și acțiuni de cooperare menite să ridice nivelul schimburilor comerciale și să conducă la crearea de locuri de muncă și de noi oportunități”, se mai arată în comunicatul de presă.