Numărul soldaţilor venezueleni care au dezertat din armata guvernamentală condusă de Nicolás Maduro a urcat la cel puţin 167,aceştia arătându-sedispuşi să ridice armele împotriva regimului Maduro, informează Reuters.
„Nu este niciodată prea târziu să facem acest pas, dacă preşedintele nostru Guaidóne susţine, şi noi îl vom susţine pe el. Dacă trebuie să formăm unităţi aici(în Columbia – n.r.) pentru a planifica recupererarea ţării noastre, atunci asta vom face”, a declarat Javier Gonzalez, unul dintre soldaţii care au dezertat zileletrecute.
„Am dezertat pentru viaţa fiului meu. Muncim pentru un salariu care nu valorează nimic. Nu putem trăi în sărăcie. Destul, ne-am săturat”, a mai precizat Javier Gonzalez, al cărui salariu lunar ajungea la 13 dolari pe lună.
![]()
Foto: Președintele contestat, Nicolás Maduro (sursă foto: Twitter / Nicolás Maduro)
Venezuela se confruntă cu o hiperinflaţie estimată de Trading Economics la 260.000%. Astfel că, în ciuda măririi constante a salariilor (deciziece a mărit inflaţia şi mai mult), în fapt, puterea de cumpărare a populațieia scăzut dramatic.
Tot Javier Gonzalez a relatat că se aflăîn contact cu alţi militari venezueleni, de asemenea dispuşi să dezerteze, dar care se tem de serviciile de informaţii ale lui Maduro. Potrivit acestuia, serviciile i-ar fi torturat şi ucis pe cei care i s-au împotrivit lui Maduro.
„O vor face, am mulţi colegi care îmi scriu şi care sunt motivaţi, doar că au nevoie de o mică încurajare”, a spus soldatul.
![]()
Foto: Președintele autoproaclamat, Nicolás Maduro (sursă foto: Twitter / Nicolás Maduro)
Dezertările au început duminică, odată cu ordinul dat de Nicolás Maduro că ajutorul umanitari trimis de Statele Unite să fie blocat la graniţa cu Columbia.
În plus, el a ordonat închiderea graniţei cu Brazilia. Tot acolo, trei persoane au murit şi aproximativ 300 au fost rănite în urma ciocnirilor cu forţele armate trimise de Maduro, şi două TIR-uri cu ajutor umanitar au fost incendiate.
![]()
Sursă foto: Google Maps