Clipul electoral cu aluzie la FASCISM făcut de un membru ultranaţionalist al guvernului israelian (VIDEO)

Clipul electoral cu aluzie la FASCISM făcut de un membru ultranaţionalist al guvernului israelian (VIDEO)
Foto: Captură clip Ayelet Shaked (sursă: Youtube.com)

Luni, ministrul Justiţiei din Israel, Ayelet Shaked, a lansat un clip electoral în care ironizează acuzaţiile ce i-au fost aduse cu privire la faptul că măsurile aplicate de ea ar fi fasciste, relatează The Guardian.

În clip, Ayelet Shaked este văzută dându-se cu un parfum imaginar numit „Fascism”, în acelaşi timp transmiţând mesaje precum „reformă juridică”, „Restrângerea atribuţiilor Instanţei Supreme” sau „Mie îmi miroase a democraţie”.

Ayelet Shaked face parte dintr-un partid naţionalist şi preponderent religios – ea fiind singurul membru secular. De altfel, partidul din care face parte a încercat să reprime organizaţiile de protecţie a drepturilor imului şi să reducă abilitatea instanţelor de judecată israeliene de a-i judecat pe soldaţii acuzaţi de abuz. În plus, partidul respinge orice noţiune de stat independent palestinian şi promovează anexarea Cisiordaniei.

Ea face, de asemenea, parte din cabinetul condus de Benjamin Netanyahu, de-a lungul timpului fiind cauzată că ar intenţiona să promoveze măsuri „ultranaţionaliste” şi „autoritare”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.