România pierde un mandat de europarlamentar din cauza amânării Brexitului

România pierde un mandat de europarlamentar din cauza amânării Brexitului
Sursă foto: Facebook / Parlamentul European

Miercuri, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au făcut o înţelegere pentru amânarea Brexitului până pe data de 31 octombrie, evoluţie ce nu doar că duce la prelungirea incertitudinii legate de negocierile Bruxelles-Londra, dar temporar scoate din calcul şi creşterea numărului de europarlamentari români.

Odată cu Brexitul (în situaţia în care el chiar va mai avea loc), o parte a locurilor Marii Britanii din Parlamentul European vor fi împărţite între cele 27 de state care vor rămâne în componenţa Uniunii Europene. De precizat că un număr de 46 de locuri care încă aparţin Marii Britanii nu vor fi repartizate. Doar 27 de locuri vor fi repartizate.

Iar în situaţia în care Brexitul ar fi avut loc până la data 26 mai (ziua alegerilor) sau măcar lapuţintimp după alegeri, România ar fi câştigat un loc în plus în PE.

În momentul de faţă, România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană ca număr de voturi în Parlamentul European, având 32 de locuri. Odată cu ieşirea Marii Britanii, România ar fi devenit a şaselea cel mai important stat, cu 33 de locuri.

Şi deşi la o primă-vedere un singur loc în plus nu ar părea să aibă o mare importanţă, în fapt, el ar oferi României o mai mare greutate în procesul decizional al Parlamentului.

Asta datorită faptului că, în primul rând ar avea mai multe voturi, iar în al doilea rând, nu toate statele-membre UE ar primi locuri în plus. Prin urmare, i-ar consolida poziția în raport cu statele respective.

De exemplu, Belgia, Bulgaria, Grecia,Ungaria sau Slovenia se numără printre cele 13 state-membre care nu ar primi niciun vot în plus. Nici Germania nu va primi un loc în plus, dar Berlinul oricumdeja are cele mai multe locuri (are 96 de locuri în PE) şi va continua să aibă cele mai multe locuri şi în cazul unei eventuale repartizări.

ȘiSpania, Franţa şi Italia ar primit câte 5, respectiv 3 locuri în plus. În aceste cazuri vorbim de o consolidare a poziţiei lor, una deja puternică.

Foto: Repartizarea locurilor în Parlamentul European, per ţară, în situația în care Brexitul ar avealoc(sursă foto: Parlamentul European)