Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a arătat extrem de nemulțumită de condițiile pe care le-a găsit la Spitalul de Urgență din Cluj, după controlul inopinat făcut în weekend
”Va vedea exact ce se întâmplă acolo. Va vedea dacă directorul adminsitrativ și-a făcut treaba. A fost amuzant pentru că portarul de la clinica de ortopedie mi-a spus că mă așteptau. Mi-a zis vă așteptam atunci când ați fost la Gherla, acum o săptămână. Am senzația că nu le-a păsat. Aparținătorii mi-au spus că stau de ore bune ca pacienții să fie transportați. Ambulanța după patru ore nu venise, erau paturi blocate. Am întrebat de exemplu de ce nu există ambulanțieri care să transporte pacienții și mi s-a spus avem de luni până vineri. Ah și am spus și pe week-end nu avem nimic. Fiind spital de urgență. Echipa de control va merge și sperăm ca problemele să se rezolve. Nu ar trebui să treacă mai mult de o lună (să se rezolve problema – n.r.). Eu mă duc des și merg și prin alte clinici”, a declarat luni, la Digi 24, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.