Scene halucinante în timpul unui proces. Un avocat și-a scos cureaua de la pantaloni și a lovit judecătorii în mod repetat. Apărătorul era nemulțumit de sentința în proces pe care tocmai o citeau magistrații și a cedat nervos.
Momentul, fără precedent, a fost surprins de camerele de supraveghere din sala de judecată a unui tribunal din Indonezia. Președintele ședinței de judecată și încă un judecător al tribunalului din Jakarta au primit în plin loviturile de curea aplicate de avocat și au fost transportați ulterior la spital.
Imediat, avocatul a fost imobilizat de agenți și dus la poliție. El va fi acuzat de agresiune și sfidarea curții, relatează Digi24.
ȘOC în justiție: Un avocat a lovit cu cureaua judecătorii, în timpul procesului! INCREDIBIL pe cine apăra
Avocatul care și-a folosit cureaua împotriva judecătorilor, Desrizal Chaniago, îl apăra pe Tomy Winata, un bogat om de afaceri bogat din Indonezia, care, de altfel, și-a cerut scuze pentru comportamentul apărătorului său. Magnatul s-a declarat surprins și a spus că regretă întreaga întâmplare.