Tensiuni în coaliția de guvernare PSD-ALDE. Eugen Teodorovici (PSD) și Varujan Vosganian (ALDE) se contrează public de zile în șir.
După ce ministrul ‘Discotecă’ a spus că purtătorul de cuvânt al ALDE nu ar trebui să-l mai critice întrucât s-au schimbat multe la Finanțe de când a fost el ministru, Vosganian a răbufnit.
„Dl Teodorovici spune că am fost ministrul finanțelor acum multă vreme și unele lucruri mi-au devenit îndepărtate. Îl asigur pe discipolul meu că, dacă nu-și mai amintește, anumite lucruri, cum ar fi neglijarea investițiilor, mi-au fost întotdeauna îndepărtate. Pe vremea când eu conduceam economia României, rata investițiilor ajunsese la 38% din PIB (față de 23% cât e acum) iar investițiile din buget urcaseră la dublu ca procent în PIB față de nivelul actual. Și, vorbind de deficite și datorii, datoria publică era, în 2008, de doar 13,5% din PIB față de 35% în prezent. Asta că tot vorbim din amintiri…”, a scris, pe Facebook, fostul ministru de Finanțe.
LACRIMI AMARE PENTRU MIHAI CONSTANTINESCU! S-A ÎNTÂMPLAT LA ORA 5:00 DIMINEAȚA! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)