Candidatul lui Ponta din alegerile europarlamentare a vrut să plece în miez de noapte din Republica Moldova cu 50.000 de euro. Cum explică Iurie Leancă acţiunile sale

Candidatul lui Ponta din alegerile europarlamentare a vrut să plece în miez de noapte din Republica Moldova cu 50.000 de euro. Cum explică Iurie Leancă acţiunile sale
Foto: Hepta.ro

Iurie Leancă, fost candidat pe listele partidului lui Victor Ponta în alegerile europarlamentare, a fost prins la graniţa Republicii Moldova în timp ce voia să plece din ţară în miez de noapte cu 50.000 de euro asupra sa. Acesta a fost oprit de grănicieri deoarece nu avea actele necesare pentru a explica suma avută asupra sa, scrie cotidianul.md.

Conform surselor publicaţiei de peste Prut, la 1 august curent, în jurul orei 1:10 minute, Leancă a încercat să treacă frontiera de stat prin punctul vamal Sculeni, pe pista diplomatică, cu un automobil la volanul căruia se afla chiar el. Leancă a declarat că deține 50.000 de euro pe care vrea să îi scoată din țară și a prezentat ordinul de eliberare a numerarului pe numele său, din 31 iulie curent.

De altfel, fostul premier al Republicii Modova a recunoscut pentru protv.md că a încercat să iasă cu suma respectivă din ţară, dar nu a precizat dacă s-a folosit de pașaportul diplomatic, așa cum s-a scris anterior.

Fostul candidat al Pro România susține că oamenii legii i-au mai cerut un act pe care acesta nu îl avea, așa că a decis să se întoarcă din drum. Legislația din Republica Moldova stipulează ca persoanele fizice nu au dreptul să scoată din țară, în numerar, sume mai mari de 10 mii de euro.