Camera Comunelor din Marea Britanie a încuviințat planul premierului Boris Johnson și a aprobat organizarea de alegeri generale anticipate, pentru data de 12 decembrie, potrivit Reuters.
Un număr de 438 de deputați au votat „pentru” demararea alegerilor anticipate, în timp ce doar 20 au votat „împotrivă”, astfel că Marea Britanie se pregătește de un moment istoric: este pentru prima dată, din 1923 și până acum, când cetățenii din arhipelag sunt chemați la urne într-o zi de decembrie.
După ce Uniunea Europeană a îngăduit o nouă prelungire a termenului de „divorț”, care inițial trebuia să aibă loc în 29 martie, Regatul Unit, parlamentul său și electoratul rămân divizate în ceea ce privește cum și dacă, până la urmă, Brexitul va merge înainte.
Boris Johnson, care a promis că va scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie orice ar fi, a cerut organizarea de alegeri anticipate pentru data de 12 decembrie, după ce parlamentul, unde el nu mai are nicio majoritate stabilă, i-a dat peste cap planurile, refuzând să ratifice acordul convenit cu liderii statelor UE pe ultima sută de metri.
Într-un succes fără precedent în ultima vreme, planul lui Boris Johnson a fost adoptat de către Camera Comunelor, iar proiectul privind organizarea alegerilor anticipate va merge acum în Camera Lorzilor. Înainte de vot, primul-ministru din arhipelag acuza legiuitorii că obstrucționează Brexitul, afectând economia și erodând încrederea în democrație.
„Există o singură cale să facem Brexitul cu aceste piedice puse necontenit de către parlament – această atitudine fără sfârșit de a ține degetele încrucișate și de a spune «nu eu, Guvernule», refuzând să livreze mandatul cu care a fost învestit de popor – iar aceea este, domnule președinte al Camerei Comunelor, să reîmprospătăm parlamentul și să le dăm oamenilor dreptul de a alege”, a spus Boris Johnson.
Este vorba despre prima rundă de alegeri din Marea Britanie, după anul 1923, iar deznodământul cursei electorale este unul de-a dreptul imprevizibil.B1.ROexplica, într-un material anterior,cum s-a ajuns la această situație și creiona, pe larg, cronologia evenimentelor de pe prima scenă britanică, care vor rămâne puncte de referință în cărțile de istorie și de științe politice din toată lumea civilizată. (Detalii AICI)