Berceanu, despre Sorina Plăcintă: Trebuia să plece "când a fost cu plânsetele şi cu bocetele"

Berceanu, despre Sorina Plăcintă: Trebuia să plece "când a fost cu plânsetele şi cu bocetele"

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat miercuri despre demisia din partid a Sorinei Plăcintă, că ea ar fi trebuit să plece „când a fost cu plânsetele şi cu bocetele”, adăugând că toți cei care au părăsit partidul sunt „trădători”.

„Cred că a pierdut trenul, trebuia să plece atunci când a fost cu plânsetele şi bocetele, că probabil obţinuse mai mult. Aşa cum am spus, pentru mine toţi ăştia sunt nişte trădători şi pentru trădători nu am alte comentarii decât că sunt trădători”, a declarat Radu Berceanu, citat de Mediafax.

Senatorul i-a criticat aspru pe membrii mai importanți ai partidului, care l-au părăsit în momentele mai dificile.

„Atunci când pleacă tot felul de vicepreşedinţi care au avut tot ce au vrut în partid, a fost ministru, ba prim-vicepreşedinte şi la un moment dat, când e o situaţie mai grea, în loc să stai acolo, să pui umărul, să spui ce ai făcut, pleci la ceilalţi cu gândul că acolo o să fie mai bine, că eşti la putere, astea sunt chestii vremelnice şi care nu sunt pentru politicieni care înseamnă a avea un crez, un ţel pe care îl urmezi 20 – 30 de ani,” a mai spus acesta.

Senatoarea PDL Sorina Plăcintă şi-a anunţat, miercuri, demisia din grupul parlamentar al PDL şi afilierea la grupul PNL.