Un politician austriac ar putea primi o despăgubire de aproape 20.000 de euro după ce a fost fotografiat în timp ce făcea sex în pădure, relatează Daily Mail.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost surprins de camerele destinate să monitorizeze activitatea animalelor din pădure, din regiunea Carinthia. Însă în loc să depisteze fauna, camerele au surprins fanteziile politicianului.
Experții spun că acele camere încalcă legile din Austria, cu privire la folosirea camerelor de supraveghere.
„Regiunea ar trebui să fie marcată cu semne pentru ca vizitatorii să știe și să-și poată adapta comportamentului și să evite zonele monitorizate”, a decalrat Hans Zeger, președintele Argen Daten, un ONG specializat în protecția datelor.