Epidemia noului coronavirus instaurează alertă la nivel mondial! Autoritățile chineze au admis luni că numărul pacienților afectați de virus s-a triplat, în timp ce o a treia persoană și-a pierdut viața din cauza epidemiei.
În ciuda faptului că autoritățile chineze susțin că țin situația sub control, experții britanici îi contrazic și arată că numărul celor infectați ar putea fi de 1.700, mult mai mare decât statisticile oficiale furnizate de chinezi, conform BBC.
Luni, autoritățile sud-coreene au anunțat că a consemnat primul caz confirmat de coronavirus, o femeie de 35 de ani ce venea din China fiind izolată încă din aeroport pentru că prezenta mai multe simptome, printre care și febră mare.
Anterior, Thailanda a raportat și ea două cazuri, în timp ce în Japonia este vorba de un alt pacient. Virusul se răspândește nu numai în străinătate, ci și pe teritoriul Chinei. Comisia pentru sănătate Daxing a anunțat că în Beijing au fost confirmate două cazuri, iar autoritățile din provincia Guyangdong au transmis că un caz a fost consemnat și în Shenzen. Acestea sunt primele infecții raportate în afara orașului Wuhan, locul unde a apărut virusul.
Numărul bolnavilor a trecut deja -potrivit cifrelor oficiale – de 200, subliniind cât de dificilă este ținerea sub control a epidemiei. Mai ales că, săptămâna aceasta începe perioada sărbătorilor de An Nou chinezesc, când sute de milioane de oameni vor face călătorii în interiorul Chinei, dar și în afara țării.
Virusul ține de aceeași familie de coronavirusuri ca cel SARS care a ucis aproape 800 de oameni la nivel global în 2002-2003, epidemie care a avut originea tot în China. Comisia Națională pentru Sănătate din China a transmis în weekend că a majorat eforturile de prevenție, dar a recunoscut că tot nu știe care este sursa virusului.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.
Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces.