O înregistrare făcută de „People’s Daily” aratănivelul de activitate al firmelor de construcţii de la unul dintre spitale pe care autorităţile chineze au început să le construiască în Wuhan, special pentru combaterea coronavirusului.
Oraşul Wuhan fiind şi locul în care coronavirus a apărut.
Denumit „Spitalul Muntele Zeului Focului”, spitalul ar urma să aibă 1.000 de paturi şi să-şi primească primii pacienţi pe 3 februarie. El este, însă, doar unul dintr-un total de patru noi spitale ce vor fi construite în perioada imediat următoare.
Potrivit Daily Mail, un alt spital, ce va fi ridicat tot în Wuhan, va avea 1.500 de paturi şi ar avea un termen de încheiere tot câteva zile. Un alt spital va fi ridicat în Zhengzhou şi va fi deschis după 10 zile de la demararea construirii, iar în Huanggang a fost deja încheiată convertirea unui spital astfel încât să poată găzdui purtători de coronavirus.
Nu ar fi prima dată când China ar reuşi performanţa de a construi un spital în doar câteva zile. În 2003, a fost ridicat un spital în Beijing pentru tratarea virusului SARS – ce a apărut tot în China.
Numărul deceselor coronavirusului a ajuns, luni, la 81 de persoane. De asemenea, se estimează că a infectat cel puţin alte 2.800 de persoane din 14 ţări.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.