Externe
Un român în vârstă de 26 de ani a murit, joi, după explozia unei grenade din al Doilea Război Mondial pe un şantier din Roma, relatează site-ul Newnotizie.it.
Românul lucra, alături de o echipă, la restaurarea unei clădiri pe bulevardul Tuscolana din Roma.
Unul dintre colegii săi a mutat o geantă în care se pare că era o grenadă datând din al Doilea Război Mondial. Dipozitivul a explodat, provocând moartea românului.
Alți doi colegi ai acestuia s-au ales cu răni grave.
Deocamdată nu se ştie de ce grenada se afla în clădirea rezidenţială.
Autorităţile italiene au declanşat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul.