Diferența dintre pensiile speciale și cele bazate pe contributivitate ține de natura specifică unei funcții și de contravaloarea interdicțiilor pe care aceasta le atrage după sine, a explicat, joi seară, în direct pe B1 TV, judecătoarea Dana Gîrbovan, care susține că România este statul una dintre cele mai stricte game de incompatibilități pentru magistrați.
„Diferența dintre pensiile speciale și pensiile pe contributivitate ține pe de o parte de natura specifică unei funcții, iar pe de altă parte de o componentă compensatorie, care este, cumva, contravaloarea interdicțiilor pe care un magistrat le are de la începutul carierei, până la finalul carierei. Pentru că în afară de munca de judecător, și în România, cel puțin, este cea mai strictă gamă de incompatibilități și interdicții. Nu au voie să facă, practic, nimic altceva. Acesta este unul din motivele pentru care există aceste două componente. Pe de altă parte, și acest lucru este mai greu de înțeles, dar este adevărat, această componentă face parte din statutul judecătorului și nu este un lucru pe care l-au inventat românii. Este un lucru prevăzut încă din 1980 și ceva în documentele europene ce vizează justiția”, a declarat Dana Gîrbovan, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.
Întrebată dacă sistemul judiciar este în grevă din cauza atitudinii guvernamentale față de pensiile magistraților, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România a răspuns: „Nu, nu este. Nu este vorba de o grevă, ci este un protest care se materializează prin faptul că toate dosarele care nu sunt urgente sunt amânate. Din punct de vedere juridic și tehnic, este o listă aprobată în fiecare an de cauze urgente, care se judecă, de exemplu, și în vacanța judecătoarească. Aceasta este o formă extremă de protest, la care judecătorii au mai apelat, dacă țineți minte, în 2009, dar atunci au fost proteste generalizate la nivelul întregii țări și s-au finalizat cu ceea ce noi speram să fie un pact pe justiție, prin care să se recunoască necesitățile justiției”.
În orice caz, Dana Gîrbovan a explicat că nu intenția de a elimina pensiile speciale ale magistraților în sine „este marea problemă care a determinat protestul vehement din partea judecătorilor, ci modul în care a fost pusă”.
„Într-un mod populist, dar de o agresivitate surprinzătoare până și pentru noi, care suntem cumva obișnuiți cu acest lucru. Din partea întregii clase politice. Să legi pensiile magistraților de alocațiile copiilor, spre exemplu, pentru a naște din nou un val emoțional, până la urmă, este complet iresponsabil. În primul rând, pentru că nu este adevărat din punct de vedere bugetar, dar nu poți să te joci cu încrederea cetățenilor în justiție, care oricum este scăzută, și justiția are suficiente probleme reale ca să-i mai adaugi tu una imaginară și să o gomflezi atât de mult, dând cetățenilor speranțe slabe”, a adăugat Dana Gîrbovan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.