Primul caz de contaminare cu coronavirus din Africa Subsahariană a fost confirmat în Lagos, cel mai mare oraș din Nigeria.
Ministerul Federal al Sănătăţii a anunțat că pacientul este un cetăţean italian care lucrează în Nigeria şi care s-a întors în această ţară din oraşul italian Milano pe 25 februarie. Cazul a fost confirmat două zile mai târziu.
„Pacientul se află într-o stare clinică stabilă şi nu prezintă simptome îngrijorătoare”, a transmis ministerul,citat de AFP.
Nigeria este cel mai populat stat de pe continent, cu circa 200 de milioane de locuitori. Numai în Lagos sunt 20 de milioane.
Noi cazuri de coronavirus au fost raportate în Olanda, Lituania, Belarus, Noua Zeelandă, San Marino şi Nigeria. Între timp, virusul continuă să se extindă şi în Coreea de Sud, numărul infectărilor ajungând la 2.022. În Japonia s-au ajuns la 214 cazuri de infecţie, iar în Italia la 655.
În China, cifra raportatăse apropie de 79.000 de infectări şi 2.800 de morţi.
Joi, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a avertizat că „virusul are potenţial de pandemie”. Acelaşi director general era, însă, şi cel care lăuda China pentru „impunerea de noi standarde” în privinţa combaterii unui virus.