Externe
Republica Moldova va suspenda toate zborurile către destinaţii europene începând de duminică, timp de două săptămâni, a anunțat premierul Ion Chicu în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.
Măsura radicală a fost luată ca prevenție împotriva răspândirii coronavirusului.
Până în prezent în Republica Moldova au fost raportate şase cazuri confirmate de COVID-19, fără a fi înregistrate decese.
La nivel mondial, pandemia a provocat până în prezent 5.043 de decese, majoritatea în China continentală, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP, pornind de la surse oficiale, vineri, în jurul orei 11:00 GMT.