Aurelia Galiti, medic de familie din Brăila, în vârstă de 62 de ani, a murit, în noaptea de joi spre vineri, la Institutul de Penumoftiziologie „Marius Nasta” din București, după ce a fost infectată cu noul coronavirus.
Aceasta suferea și de diabet zahart.
Internată la Spitalul Județean de Urgență Brăila în urma cu aproximativ o saptamana, Aurelia Galiti a fost transferată cu elicopterul, joi dimineață, la unitatea spitalicească din capitală, întrucat starea de sănătate i s-a agravat, scrie debrăila.ro.
Managerul Spitalului Colentina, medicul ORL Remus Mihalcea, a dezvăluit, în cadrul unui interviu, despre cum s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta a fost pozitiv timp de patru săptămâni şi a luat virusul de la o terasa.
”Era foarte greu să mă aleg cu această infecţie din cadrul spitalului nostru, întrucât avem echipamentele necesare pentru a ne proteja. Am reuşit să mă infectez cu virusul COVID-19 în urma unei întâlniri cu un prieten medic, la o cafea. Întâlnirea a avut loc în weekend sâmbătă, luni la prânz m-a sunat şi mi-a confirmat că în urma unei testări de rutină în cadrul spitalui a fost confirmat pozitiv. În momentul respectiv m-am dus acasă, m-am autoizolat până în momentul în care am dezvoltat o simptomatologie uşoară şi anume, febra”, a spus el, în cadrul unui interviu pentru Antena3.
Ulterior, acesta a fost testat pozitiv și s-a internat.
”Timp de şapte zile nu am mai avut simptome, totul a mers foarte bine. În a opta zi am dezvoltat o oarecare insufienţă respiratorie uşoară, cu dureri la nivelul pieptului, febră, moment în care medicii au decis introducerea unui tratament mult la agresiv decât am avut la momentul respectiv. Tratamentul a fost de 10 zile, simptomele au dispărut din a treia sau a patra zi a tratamentului”, a spus medicul.
Remus Mihalcea a stat în spital 21 de zile, iar apoi a stat în izolare, acasă, pentru încă o săptămână.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, vineri, în raportul zilnic, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1392 de noi cazuri de COVID-19. În același intervalul s-au realizat 25.363 teste.
De asemenea, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 766 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, autoritățile transmit că 42 de pacienți cu COVID-19 au decedat de joi până vineri, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 497 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus, asta însemând că aproape jumătate din paturile disponibile la terapie intensivă (1.034) sunt deja ocupate.
De la începutul epidemie și până în prezent, în România, au fost înregistrate 76.355 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1.392 în ultimele 24 de ore. 34.523 pacienți au fost declarați vindecați și 8.991 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Totodată, potrivit statisticilor autorităților, până astăzi, 3.196 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, 42 dintre acestea în ultima zi.