Un nou focar de coronavirus a apărut în județul Giurgiu într-o unitate medicală. Secţia de cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a fost închisă după ce 13 pacienţi internaţi aici au fost depistaţi cu COVID-19.
„Un pacient a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, pe secţia cardiologie, în urmă cu o săptămână, având test COVID-19 negativ. Ulterior, acesta a prezentat simptomatologie specifică noului coronavirus, fiind imediat izolat şi retestat, iar în data de 24 septembrie, rezultatul testului a fost pozitiv. Ca atare, conform procedurii, au fost testaţi toţi pacienţii internaţi pe secţia cardiologie, 13 dintre aceştia având rezultat pozitiv”, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.La momentul actual, se lucrează la transferul bolnavilor infectaţi către alte unităţi spitaliceşti care pot prelua pacienţi cu COVID-19.
„De asemenea, astăzi, 29 septembrie 2020, a fost testat personalul medical care activează pe secţia de cardiologie, rezultatele acestora urmând să fie primite cel târziu mâine. Pentru a stopa o eventuală extindere a focarului, epidemiologii Spitalului Judeţean de Urgenţa Giurgiu şi DSP Giurgiu au decis închiderea secţiei, urmând să fie efectuată dezinfecţia spaţiului. Totodată, pacienţii care erau internaţi pe secţia cardiologie, ale căror rezultate în urma testării au fost negative, vor fi externaţi, starea lor de sănătate fiind una ameliorată”, a precizat sursa citată.
Grupul de Comunicare Strategică (GSC) anunță, marți, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.470 de noi cazuri de infectare cu noulcoronavirus, dintr-un total de 21.330 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În acest moment, 551 de pacienți cu COVID-19 sunt internați, în stare gravă, în secțiile de terapie intensivă. Totodată, de luni până marți, 44 de persoane infectate cu coronaviurus au decedat.
Astfel, de la începutul pandemiei și până în prezent, în România au fost înregistrate 125.414 cazuri de infectare cu noulcoronavirus, iar 100.636 de pacienți au fost declarați vindecați.
Bucureștiulrămâneorașul cu cel mai mare număr de cazuri noi de infectare cu COVID-19, urmat de Neamț, Galați, Cluj, Brașov și Bacău, potrivit raportării transmise marți, 29 septembrie, de Grupulde Comunicare Strategică.