Chiar dacă zilnic crește numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din România, tinerii nu mai țin cont de restricții și nici de sănătate. Peste 300 de persoane au dansat și au chefuit până în zori, fără a respecta vreo normă de siguranță.
Măștile de protecție au lipsit cu desăvârșire de la Cluj, deși petrecere a fost organizată în spațiu închis. Petrecăreții ar fi stat chiar ore în șir la coadă pentru a-și lua biletele. Poliția din Cluj a fost sesizată în cazul petrecerii care a încălcat toate regulile sanitare în vigoare la acest moment în România, în contextul pandemiei.
Singurul lucru semnalat pe moment, de unul dintre oamenii legii a fost faptul că cei care așteptau la coadă nu purtau mască de protecție și au fost obligațio să o facă.
„Au comunicat deja cei de la IPJ faptul că în urma unei sesizări se confirmă organizarea unui eveniment privat, cu un număr de peste 300 de participanți, în spațiu închis, motiv pentru care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În acest sens a fost sancționat contravențional pentru moment organizatorul acestui eveniment, urmând să se desfășoare cercetări premergătoare pentru constatarea infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor”, a declarat prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.