Robert Cazanciuc: Premierul Orban trebuie să își asume prin demisie, numirea în fruntea Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a unui falsificator

Robert Cazanciuc: Premierul Orban trebuie să își asume prin demisie, numirea în fruntea Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a unui falsificator

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, i-a cerut demisia premierului Ludovic Orban,din cauza faptului că l-a numit înfuncție pe șeful Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, cercetat pentru căși-ar fi falsificat diploma de bacalaureat.

„Premierul Orban trebuie să își asume prin demisie, numirea, prin Hotărârea de Guvern nr. 746/3.09.2020, în fruntea Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a unui falsificator care să controleze tranzacțiile financiare ale României.

Să nu uităm că începând cu luna ianuarie a acestui an, Oficiul are atribuții de monitorizare și blocare în timp real a tranzacțiilor financiare asupra cărora există suspiciuni de spălare de bani sau finanțare a terorismului.

De ce s-a făcut o astfel de numire și în ce măsură situația a afectat interesele și parteneriatele strategice ale României?

Numirea în fruntea unei instituții cheie a statului român a unei persoane percheziționate astăzi pentru fals intelectual, reprezintă o problemă de securitate națională”, a scris Robert Cazanciuc, într-o postare de Facebook.

Percheziții la domiciliul șefului Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga

Autoritățileau efectuat sâmbătă dimineaţa, o percheziţie în municipiul Râmnicu Vâlcea, la domiciliușefului Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor,Laurențiu Baranga,cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

În acest caz a fostdeschis un dosar de înșelăciune, pe bazasuspiciunilor că oficialul și-a falsificat diploma de bacalaureat.Prejudiciul depășește640.000 de lei și reprezintăindemnizațiile brute încasate de la angajatori din domeniul public.

Laurențiu Baranga și-a dat demisia din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în urmă cu două zile, adicăjoi, 8 octombrie 2020. Demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.