Rezultatele finale publicate luni de către Biroul Electoral Central arată că PNL a obținut cele mai multe voturi pe țară la alegerile locale din 27 septembrie, atât la nivelul primăriilor, cât și în ceea ce privește consiliile locale și județene. Liberalii au obținut peste 30%, în timp ce PSD s-a clasat pe locul secund, iar Alianța USR-PLUS a închis podiumul, cu sub 7% din totalul voturilor, potrivit G4Media.ro.
Ca la fiecare ediție de până acum, capul de afiș al alegerilor locale a fost cursa electorală pentru Primăria Generală a Municipiului București, ce s-a disputat în principal între Gabriela Firea, din postura de primar în exercițiu și candidată a PSD pentru un nou mandat, Nicușor Dan, independentul susținut de PNL și USR-PLUS, și Traian Băsescu, omul propus de PMP.
„Vreau să le mulțumesc bucureștenilor care au ieșit și ne-au votat azi, vreau să le mulțumesc pentru că au avut spirit civic, vreau să le mulțumesc pentru că s-au implicat pentru viitorul lor și vreau mai ales să le mulțumesc că ne-au dat încredere în ciuda campaniei murdare care s-a desfășurat împotriva noastră. Vreau să mulțumesc partenerilor din USR și PLUS. De asemenea, partenerilor din PNL. PNL și USR-PLUS au ascultat voința bucureștenilor, care le-au spus, scăpați-ne de PSD, au făcut parteneriatul pentru București și au venit cu candidați unic la Primăria Generală și la primăriile de sector. Vreau să mulțumesc președintelui PNL, Ludovic Orban, co-președinților USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, ca și președinților organizațiilor locale, Violeta Alexandru, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu”, declara Nicușor Dan, în seara victoriei.