După umilința suferită de România în Norvegia, cu scorul de 4-0, elevii lui Mirel Rădoi își iau „revanșa” la „masa verde”. România obține 3 puncte din returul cu norvegienii fără un minim de efort, 3-0, dar este obligată să bată Irlanda de Nord în acestă seară, pentru a ocupa poziția a doua în grupa din care mai face parte și Austria.
Nordicii nu au făcut deplasarea în România din cauza COVID-19. Căpitanul Elabdelaoui a fost depistat pozitiv.Potrivit Federației, norvegienii pot face apel în termen de 5 zile.Dacă Austria bate în această seară Norvegia, iar România Irlanda de Nord, „tricolorii” pot urca pe locul 2 și astfel, putem spera la urcarea în urna a doua pentru tragerea la sorți a Campionatului Mondial din 2022 din Qatar.
Austria-Norvegia și Irlanda de Nord – România, ultimele meciuri ale grupei, se vor juca în această seară, de la ora 21:45. Austria este lider, cu 12 puncte, urmată de Norvegia – 9 puncte, România – 7 puncte și Irlanda de Nord – 1 punct.
În meciul tur cu Austria, România a câștigat cu 3-2 în deplasare, iar în retur a pierdut cu 1-0.