Cum arăta Viorica Dăncilă în tinerețe. Imagini rare cu fostul premier al României (GALERIE FOTO)

Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a atras atenția mai ales prin activitatea sa politică. Puțini știu însă detalii din viața sa personală. Iată cum arăta politicianul în urmă cu ani de zile, când stătea în Videle.

Viorica Dăncilă, fostul premier al României

În perioada 29 ianuarie 2018 şi până la 4 noiembrie 2019, Viorica Dăncilă a ocupat funcția de prim-ministru al României.

Politicianul este membru al Partidului Social Democrat încă din anul 1996.

Prin candidatura sa la acele alegeri, Viorica a devenit prima femeie premier din ţara noastră şi totodată prima femeie preşedinte a PSD.

„Am depus tot efortul ca să nu dezamăgesc, în primul rând femeile din România pentru că dacă eu aveam un eşec poate multe femei care vor să facă carieră erau marcate de faptul că prima femeie premier a abandondat sau nu a fost destul de puternică sau nu a făcut performanţă. Cred că am demonstrat că pot face acest lucru şi am dat un impuls tuturor femeilor din această ţară”, declara Viorica Dăncilă la un moment dat.

Aceasta și-a dorit chiar să devină preşedintele României, dar a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis la alegerile din 2019.

Puțini știu însă cum a fost viața Vioricăi înainte de a intra în viaţa politică.

Cum arăta Viorica Dăncilă în tinerețe

În liceu, fostul preşedinte al PSD avea părul brunet, coafat după moda de atunci. De asemenea, numele real al Vioricăi Dăncilă era Vasilica-Rodica Nica.

Conform site-ului Guvernului României, fostul premier a studiat în perioada 1983-1988 la Institutul de Petrol şi Gaze, Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti. Ulterior, cariera sa a fost îndreptată în zona didactică, fiind profesoară la Liceul Industrial Videle, între 1989-1998. De asemenea, începând cu 1988 şi până în 2009, Viorica Dăncilă a lucrat la inginer în cadrul Petrom S.A., sucursala Videle, la Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.

În anul 2000 ajunge la șefia organizaţiei de femei a PSD Videle şi, apoi, a organizaţiei PSD Videle. În 2009 obţine un post în Parlamentul European, cu toate că nu vorbeşte nicio limbă străină.

Viorica Dăncilă a adoptat un băiat, pe Victor, care acum are 30 de ani.

Aşa a vrut Dumnezeu! Aşa a vrut destinul să mă găsesc într-un loc unde un copil era abandonat, un copil care plângea şi parcă cerea ajutorul. În momentul în care am văzut acest copil, avea 3 zile, mi-am dat seama că viitorul meu înseamnă ca acest copil să vină în familia mea, că nu mă pot despărţi de acel ghemotoc, care parcă îmi cerea ajutorul. Se simţea singur şi cât era de mic arăta atât de multă disperare.Am mers acasă şi i-am spus soţului meu că eu vreau să înfiez acest copil indiferent de consecinţe. Eram foarte tânără, nu eram pregătită pentru a înfia un copil, voiam să facem noi propriul copil, dar soţul meu văzând că îl iubesc atât pe acest copil, că în fiecare zi mă duceam la spital la Victor, a fost de acord. M-am internat în spital, am stat o lună cu copilul acolo. Era foarte mic, nu ştiam cum să am grijă de el, a trebuit să stau să învăţ, să mă apropii pe el. A fost cea mai mare realizare a vieţii mele. Sunt foarte mândră de fiul meu, îl iubesc foarte mult şi eu şi soţul meu. Îi îndemn pe toţi să facă acest pas. Cel mai important lucru în viaţă este să creşti un copil”, a mărturisit Viorica Dăncilă la Kanal D.

Victor a aflat de la alte persoane că este adoptat, nu de la politician.

„Au avut grijă alţii să-i spună acest lucru. Şi eu i-aş fi spus, însă la o vârstă la care putea să înţeleagă mai bine ceea ce s-a întâmplat. La 15 ani, băieţii sunt mai rebeli, văd viaţa altfel, era un moment critic. M-a durut foarte mult ceea ce s-a întâmplat şi faptul că altcineva i-a spus fiului meu că este înfiat. Acum, fiul meu este un adult, are 30 de ani, vorbim despre aceste lucruri, dar cu detaşare. Atunci a fost foarte multă emoţie, incertitudine. Ne gândeam ce decizie va lua fiul meu, dar lucrurile au mers bine”, a mai povestit Viorica Dăncilă.