Un actor din București a fost reținut pentru viol și tentativă de viol. Agresiunile au avut loc la finalul lui 2020, iar bărbatul nu este la prima abatere

Un actor din București a fost reținut pentru viol și tentativă de viol. Agresiunile au avut loc la finalul lui 2020, iar bărbatul nu este la prima abatere

Un actor din Capitală, cunoscut pentru o serie de reclame în care a jucat, a fost reținut de polițiști. Bărbatul este acuzat de viol și tentativă de viol, de două femei, iar agresiunile s-au petrecut la finalul anului 2020.

Individul, în vârstă de 46 de ani a fost acuzxat, în 2020 de o femeie că ar fi agresat-o și amenințat-o cu un cuțit. Mai mult decât atât actorul este cercetat și pentru alte două tentative de viol.

Un actor din București, reținut pentru viol și tentativă de viol

Investigația a pornit depă ce victimele bărbatului au reclamat agresiunile la poliție. Ulterior, oamenii legii și-au dat seama că este vorba despre același agresor.

„În luna noiembrie a anului trecut, Poliția Capitalei a fost sesizată de către o femeie care ar fi fost agresată și violată de un bărbat mascat pe o stradă din sectorul 5. În luna decembrie, alte două femei au reclamat la Poliția Capitalei faptul că ar fi fost agresate de o persoană necunoscută”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, potrivit Digi 24.

Todoată, Poliția Capitalei a transmis și un comunicat de presă, în care a anunțat o serie de detalii din acest caz, potrivit Cancan.ro.

„Ieri, 01 februarie 2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au reținut un bărbat de 46 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tentativă de viol.

În fapt, la data de 01 noiembrie 2020, în jurul orei 23.30, poliţişti din cadrul Secţiei 18 au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce prietena sa se deplasa către domiciliu, în dreptul unui imobil din sectorul 5, a fost abordată de către un bărbat necunoscut, care, sub amenințarea unui obiect tăietor, a împins-o între autoturismele parcate şi, prin violenţă, a agresat-o sexual.

Ulterior, la aceeaşi subunitate de poliție, s-a prezentat o femeie care reclama faptul că, în data de 05 decembrie, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul 5, a fost agresată fizic de către o persoană necunoscută, care, sub ameninţarea unui obiect tăietor, a încercat să o împingă spre un teren viran, fapt ce i-a creat o stare de temere.

Ambele cazuri au fost preluate de către Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, a anunțat Poliția Capitalei, potrivit sursei citate anterior.