Președintele american Barack Obama a cerut ca drapele să fie coborâte în bernă în ziua funeraliilor lui Neil Armstrong, informează Huffington Post.
„În semn de respect pentru memoria lui Neil Armstrong, ordon (…) coborârea drapelelor americane în bernă în ziua înormântării sale”, se arată într-un decret prezidențial.
Ordinul vizează steagurile de la sediul preşedinţiei, clădirile federale, bazele militare, ambasadele americane, dar şi pavilioanele navelor americane.
Funeraliile lui Armstrong vor avea loc vineri la Cincinnati, în statul unde acesta s-a născut Ohio (nord).
Un reprezentant al statului a cerut organizarea de funeralii naționale, de care au parte, în mod normal, doar președinții. Potrivit Mediafax, ultimele funeralii naționale organizate pentru un american care nu a fost preşedinte au fost dedicate generalului MacArthur, în 1964.
Neil Armstrong, primul om care a păşit pe lună, s-a stins din viață sâmbătă, într-un spital din Statele Unite, la vârsta de 82 de ani.