Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig a deschis la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” cursul „Democrație și Totalitarism”, ca parte a procesului de modernizare și reformă a SRI și de rupere de trecutul comunist.
În discursul pe care l-a susținut în cadrul evenimentului de lansare, Eduard Hellvig a precizat că în cadrul acestui curs,”noile generaţii de ofiţeri trebuie să înveţe despre ce a făcut rău fosta Securitate şi despre cum ne putem apăra democraţia”.
” Cursul pe care îl lansăm astăzi este un demers de tipul «Aşa nu!», asumat de Academie ca expresie a delimitării clare faţă de tenebrele trecutului Securităţii şi parte dintr-un modul mai amplu despre etica în profesia de ofiţer de informaţii”, a subliniat directorul SRI.
În acest context, Eduad Hellvig a insistat asupra transformării SRI într-o instituție modernă, care condamnă practicile greșite ale trecutului.
”Academia s-a reformat profund în ultimii ani, aducând aproape personalităţi din mediul academic şi din societatea civilă. Ne dorim să construim parteneriate solide cu societatea civilă, cu mediul academic, să generăm deschiderea, încrederea reciprocă, dialogul şi parteneriatul atât de necesare într-un stat democratic.
De altfel, întregul Serviciu îşi continuă modernizarea şi reformarea, transformându-se întrun instituţie modernă, compatibilă cu o societate de tip occidental, pentru care separarea de trecut, modernizarea legislaţiei, accentul pus pe competenţă şi pe adoptarea noilor tehnologii sunt paşi necesari care vor continua şi în anii următori”, a mai spus șeful SRI.
Totodată, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” va lansa o colecție publică de documente (imagini și texte) din arhive, colecție care va fi făcută publică în această toamnă și care va conține și documente desecretizate.
Potrivit resprezentanților SRI, reforma acestei instituții reprezintă o parte mai largă a proiectului de normalizare a societății din ultimii ani, România, ca parte a unei familii democratice, punând accent pe respectarea drepturile omului și protecția libertăților cet[enești.
Alți pași în cadrul acestui proces sunt legați de reforma administrativă, modernizarea legislației, accentul pus pe competență și impactul noilor tehnologii.
”Pe parcursul prelegerilor vor fi abordate teme legate de amenințări actuale la adresa democrației, pornindu-se de la perspectiva istorică a tranziției post-comunism în instituțiile de informații din Europa de Est. De asemenea, cursul își propune o dezbatere academică privitoare la declinările totalitarismului, la formele sale de exprimare în permanentă schimbare.
Formatul ales vine în completarea preocupărilor academice ale SRI, pe dimensiunea consolidării eticii profesionale a unui corp militar care este chemat să fie în egală măsură senzor al derapajelor și apărător al drepturilor și libertăților cetățenești”, se arată într-un comunicat de presă la SRI.
„Cursul se bucură de prezența ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, precum și a unor lectori bine-cunoscuți în sfera activismului anti-totalitarist – Radu Ioanid, istoric, ambasadorul României în Israel, Michael Shafir, istoric și politolog și Andrei Muraru, istoric, consilier prezidențial”, se mai menționează în comunicat.