Președintele Klaus Iohannis va participa, pe 25 și 26 martie, la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura ăn format de videoconferință, informează Administrația Prezidențială.
Unul dintre subiectele care se află pe agenda liderilor UE este legate de gestionarea pandemiei de coronavirus, cu accent pe vaccinarea anti-COVID-19, dar și pe pegătirea pentru a ridicare treptată a restricțiilor instituite pe fondul crizei sanitare.
”Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producției, livrării și distribuției de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricțiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie. De asemenea, vor fi discutate aspecte privind Piața Internă și consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii cu privire la situația din Mediterana de Est și la relațiile cu Turcia”, se arată în comunicatul Președinției.
În cadrul reununii Consiliului European va avea o intervenție și președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care va vorbi despre relația dintre UE și SUA.
În același timp, în marja reuniunii liderilor europeni va avea loc și un Summit Euro, în format extins. În cadul acestuia vor fi abordate ”aspecte privind rolul internațional al monedei Euro, cu accent pe importanța politicilor economice solide pentru sporirea rezilienţei Zonei Euro”.