Șeful MAE, la reuniunea specială a miniștrilor de externe din NATO. Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianței și a întăririi sale din punct de vedere militar

Șeful MAE, la reuniunea specială a miniștrilor de externe din NATO. Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianței și a întăririi sale din punct de vedere militar
foto: Bogdan Aurescu @ Ministerul Afacerilor Externe

Bogdan Aurescu a participat, marți, la reuniunea specială în format de videoconferință a miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, context în care „a subliniat necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianței și a întăririi Alianței din punct de vedere militar”, conform comunicatului transmis de MAE.

Potrivit MAE, principalul obiectiv al reuniunii a fost pregătirea Summitului NATO din 14 iunie, iar miniștrii aliați au abordat pe larg deciziile pachetului NATO 2030, ce urmează a fi adoptate cu acel prilej. Totodată, oficialii au discutat și despre evoluțiile mediului regional de securitate, despre amenințările generate de Rusia, precum și despre viitorul relației NATO-Afganistan.

Bogdan Aurescu (MAE),la reuniunea specială a miniștrilor de externe din NATO

Bogdan Aurescu s-a referitla procesul de reflecțieNATO 2030și decizia care se prefigurează la Summit în ceea ce privește elaborarea unui nou Concept Strategic aliat, apreciind că aceste procese vor oferi Alianței viziunea strategică necesară creșterii rolului NATO ca alianță politico-militară.

„Oficialul român a subliniat, în context, necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianței și a întăririi Alianței din punct de vedere militar. Din această ultimă perspectivă, a pledat pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, fiind necesară o creștere a prezenței aliate la Marea Neagră, în sudul Flancului Estic, dar și intensificarea sprijinului pentru partenerii NATO, măsuri cu atât mai necesare în contextul actual de securitate din Vecinătatea Estică, marcat de acțiunile recente ale Rusiei în regiune, inclusiv legate de Ucraina, și pe fondul consolidării sale militare la Marea Neagră, respectiv al sprijinului pentru Belarus. De asemenea, a reiterat poziția României de susținere a politicii NATO de lărgire a Alianței”, se arată în comunicatul MAE.

În același timp, ministrul român al Afacerilor Externe a evidențiat necesitatea creșterii și substanțierii rolului NATO în domeniul rezilienței și le-a vorbit aliaților despre Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, care a fost inaugurat lunide președintele Klaus Iohannis.

„Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a informat cu privire la inaugurarea ieri, 31 mai, la București, de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, inclusiv în prezența Secretarului General Adjunct al NATO. A subliniat că Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență reprezintă o inițiativă strategică concretă a României, ce va contribui la consolidarea rezilienței NATO, a aliaților și a partenerilor Alianței, precum și a UE, a statelor membre și a partenerilor UE. În acest context, a adresat invitația către Aliați de a participa la activitățile Centrului de la București”, mai spune MAE.

Un alt subiect de pe agendă a vizat viitorul relației NATO-Afganistan.

„Cu privire la viitorul relației NATO-Afganistan, ministrul Bogdan Aurescu a subliniatimportanța continuării angajamentului politic și a asistenței aliate pentru acest stat. De asemenea, a încurajat continuarea eforturilor de stimulare a negocierilor intra-afgane în vederea asigurării unei păci durabile”, se mai arată în același comunicat.