Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat în cadrul unui interviu pentru cotidianul The Guardian că nu are niciun plan pentru un „superstat european”.
Aceasta idee a fost susținută în mod repetat de președintele Traian Băsescu, începând cu august 2011.
Jose Manuel Barroso declara în urmă cu o săptămână, în Parlamentul European că UE trebuie să se îndrepte spre o federație a statelor.
„Să nu ne ferim de cuvinte: va trebui să ne îndreptăm spre o federație a statelor. De asta avem nevoie, acesta este orizontul nostru politic și asta trebuie să ne ghideze munca în anii ce vor urma”, preciza președintele CE.
Cu toate acestea, Barroso a declarat pentru ziarul britanic că nu își dorește să vadă un superstat european, comentând și diferența dintre cele două declarații pe care le-a făcut.
„Am spus că trebuie o suveranitate împărtiță pentru ca fiecare țară și fiecare cetățean să fie mai bine pregătiți să-și controleze propriul destin. Este vorba despre o uniune pentru statele membre, nu împotriva lor, într-o eră a globalizării, o suveranitate comună înseamnă putere mai mare, nu mai mică” a spus Barroso jurnaliștilor de la The Guardian.
„Așa că, atunci când cer o federalizare a statelor nu trebuie percepută că o amenințare a democrațiilor statelor membre, ca un fost prim-ministru al Portigaliei, nu îmi doresc să văd un superstat european. Cred într-o Europă în care oamenii se mândresc cu țările lor, însă și cu faptul că sunt europeni.”