China amenință supremația dolarului american pe piața internațională

China amenință supremația dolarului american pe piața internațională
Foto: blogcritics.org

China promovează utilizarea monedei naţionale în tranzacţiile şi investiţiile transfrontaliere, săturată de neglijenţa autorităţilor americane în menţinerea stabilităţii cursului dolarului, scrie Reuters.

Înlocuirea dolarului cu yuanul chinezesc va reduce volatilitatea preţului petrolului şi a preţurilor materiilor prime şi va contribui la pierderea din supremaţia pe care o deţine moneda americană încă de după cel de-al Doilea Război Mondial ca rezervă valutară internaţională.

„Beijingul doreşte un sistem monetar internaţional echilibrat, care să conţină cel puţin dolarul, euro, yuanul, şi poate alte monede, precum rupia indiană „, a spus Zha Xiaogang, cercetător la Institutul de Studii Internaţionale din Shanghai.

Astfel, o competitivitate între principalele monede internaţionale dar şi o gamă largă de opţiuni pentru monedă folosită în tranzacţii, investiţii şi rezerve de valori vor avea rezultate benefice asupra economiei mondiale, potrivit cercetătorului.

În timp ce Beijing-ul vede o oportunitate în utilizarea yuan-ului în afara graniţelor, alţii văd acest lucru ca un pericol. O relaxare a controlului asupra capitalului pentru ca străinii să reinvestească yuanii pe bursa din China este una dintre condiţiile necesare pentru a putea face din yuan viitoarea monedă rezervă internaţională.

Cu toate acestea, impactul pe care il vor avea investiţiile străine în stabilirea cursului de schimb şi a ratelor de dobândă ar putea submina cele două pârghii pe care partidul comunist din China le-a folosit până acum pentru a controla economia.

China îşi foloseşte deja puterea sa economică pentru a creea „un nou model de imperialism” în Africa, potrivit lui Yuriko Koike, un fost ministru al apărării japonez.

Harsha Vardanha Singh, vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, consideră că yuanul are cele mai mari şanse să căştige statutul de valută de rezervă internaţională în anii următori. Cu toate acestea, alte monede utilizate frecvent în tranzacţiile internaţionale vor juca un rol tot mai important pe scena globală, a spus Singh.
 
„Aceste schimbări vor creea un sistem monetar multipolar mult mai extensiv decât cel anticipat”, a mai afirmat el.

Tags: