Oltchim se află pe lista companiilor româneşti de care sunt interesaţi investitorii din Azerbaidjan. Potrivit RRA, oamenii de afaceri din Baku iau în calcul să investească în ţara noastră, în domeniul petrochimic şi al transportului de energie.
Araz Azimov, adjunct al ministrului afacerilor externe, s-a aflat miercuri la Bucureşti, unde a avut întrevederi cu secretarul de stat din ministerul afacerilor externe, Bogdan Aurescu.
Întrebat fiind dacă Azerbaidjanul este interesat de Oltchim, ministrul azer a declarat că în discuţii a fost menţionat şi numele combinatului.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru a acorda Oltchim un împrumut mai mic de 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile, dar nu va primi acordul dacă nu va explica foarte bine cazul.
Activitatea Oltchim este oprită de la sfârşitul lunii august, iar de la jumătatea lui septembrie s-a sistat şi furnizarea de electricitate către combinat.