Emil Boc: Victor Ponta nu este în măsură să îi dea lecții lui Jose Manuel Barroso

Emil Boc: Victor Ponta nu este în măsură să îi dea lecții lui Jose Manuel Barroso

Liderul PDL Emil Boc a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu este în măsură să îi dea lecții lui Jose Manuel Barroso, făcând referire la cererea de a nu se implica în campaniile electorale, precum și la scrisoarea pe care i-a adresat-o președintelui Comisiei Europene, ce conține 8 doleanțe ale sale, după modelul scrisorii strucurate în 11 puncte pe care a primit-o de la Barroso in urma cu cateva luni.

Eu cred că Victor Ponta nu e în măsură să-i dea lecții președintelui Comisiei Europene. Din acest punct de vedere, guvernul României mai are multe scadențe în raport cu Comisia Europeană și nu cred că poate fi într-o asemenea ipostază atâta vreme cât mai are foarte multe scandențe la Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție sau alte capitole. În privința campaniilor electorale, UE are reguli foarte clare și precise și nu are nevoie de sfaturile lui Ponta. Președintele CE și fiecare comisar în parte știu ce reglamente europene există  și ce au de făcut în toate perioadele de mandat, inclusiv în perioadele electorale. Nu e nevoie de precizări suplimentare” a spus liderul PDL.

Printre cerințele formulate de Ponta se numără sprijin pentru aderarea României la spațiul Schengen, deblocarea plăților la fondurile europene pentru România, menținerea nivelului fondurilor europene pentru România, suplimentarea fondurilor pentru parteneriatul estic și sprijinirea eforturilor României și Franței pentru acceptarea, la nivel european, a responsabilității legate de problema integrarii rromilor. Premierul Victor Ponta i-a mai adresat președintelui CE rugămintea de a nu face jocuri politice.

În opinia lui Emil Boc, scrisoarea lui Ponta către Barroso a fost o autosolicitare pentru că „nu poți să-i ceri președintelui ce o procedură pe care tu ești obligat s-o respecți”.

Cred că a fost un exercițiu cu privire la propriile exigențe pe care trebuie să le aibă cu privire la desemnarea viitorilor șefi de Parchet” a mai spus Emil Boc. 

Liderul PDL a mai declarat că festivismul a fost readus la modă de Uniunea Social Liberală, odată cu lansarea candidaților USL la alegerile parlamentare pe Arena Națională, afrimând că PDL se pretează la practici mult mai pragmatice.

Emil Boc, la Congresul PPE

Embed: