Scandalul amantei lui Petraeus: Comandantul forțelor americane din Afganistan, investigat pentru o relație ”nepotrivită” cu femeia care a declanșat ancheta FBI

Scandalul amantei lui Petraeus: Comandantul forțelor americane din Afganistan, investigat pentru o relație ”nepotrivită” cu femeia care a declanșat ancheta FBI
Comandantul forțelor americane în Afganistan, John Allen, este cercetat sub acuzația de ”corespondență nepotrivită” cu Jill Kelley, femeia care a alertat FBI-ul în cazul relației dintre fostul șef CIA și...

Comandantul forțelor americane în Afganistan, John Allen, este cercetat sub acuzația de ”corespondență nepotrivită” cu Jill Kelley, femeia care a alertat FBI-ul în cazul relației dintre fostul șef CIA și amanta acestuia.

Informația, citată de Reuters, îi aparține unui oficial din Departamentul de Apărare al SUA. Acesta susține că s-au descoperit între 20.000 și 30.000 de pagini de conversații între Allen și Kelley.

Acesta a descris corespondența drept ”nepotrivită”, însă a refuzat să dea mai multe informații.

Totuși, volumul de corespondență este foarte mare, cei doi trimițându-și aproximativ 30 de pagini pe zi.

Femeia este cea care a alertat FBI-ul privind relația dintre Petraeus și amanta acestuia, după ce Paula Broadwell a hărțuit-o și amenințat-o prin intermediul scrisorilor electronice.

Deși este cunoscută prietenia de familie dintre Kelley și Petraeus, nu se cunoaște cum de Allen a cunoscut-o pe aceasta. Cel mai probabil cei doi s-au cunoscut în timp ce Allen a fost detașat la Centrul de Comandă din Tampa, oraș în care locuiește Kelley.

În cazul în care această presupusă relație va fi dovedită, un alt nume important din armata americană va fi ponegrit.

David Petraeus este predecesorul lui John Allen în poziția pe care o ocupă în prezent.