Pregătirile pentru Shakira, pe ultima sută de metri. Vezi restricţiile rutiere!

Pregătirile pentru Shakira, pe ultima sută de metri. Vezi restricţiile rutiere!
Foto: wallpapercolor.com

Sâmbătă e concertul Shakirei, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Concertul va avea loc în Capitală, în Piaţa Constituţiei, unde fanii columbiencei vor avea parte de o deschidere incendiară din partea lui Smiley şi Bosquito.

Spectacolul la care sunt aşteptate 20.000 de persoane impune şi o serie de restricţii de circulaţie.

Astfel, sâmbătă, începând cu ora 13:00 şi până duminică la ora 6:00 circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bd. Libertăţii între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunilior Unite, precum şi pe Bd. Unirii între Bd. „I.C. Brătianu” şi Piaţa Constituţiei.

Accesul se va face începând cu ora 17:00, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Naţiunile Unite, pe baza biletului valid, iar la intrare fiecare fan va primi câte o brăţară specifică pentru zona la care are bilet.

Bilete vândute ca pâinea caldă

În zona Gazon A biletele au fost declarate sold-out, dar organizatorii au suplimentat concertul cu alte 500 de bilete.

Cei care încă nu au apucat să îşi cumpere bilete, mai au o şansă. În zona Gazon B -120 de lei, precum şi cele recent suplimenate la Gazon A – 180 de lei.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta din ţară, precum şi de la casa de bilete Biletoo din Unirea Shopping Center şi de la casele de bilete amplasate în Piaţa Constituţiei, pe fiecare dintre cele două căi de acces, respectiv Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie sau Bd. Libertăţii dinspre Naţiunile Unite.

Shakira, o columbiancă talentată

Celebră pentru hituri precum „Whenever, Wherever”, „La Tortura”, „Hips don’t lie”, Shakira a cântat prima oară în România, acum cinci ani, la Timişoara. Spectacolul din 2006 a fost susţinut în faţa a peste 20.000 de spectatori, iar anul acesta organizatorul Emagic speră ca numărul fanilor să-l depăşească pe cel anterior.

Shakira Isabel Mebarak Ripoll este nu numai cântăreaţă, dar şi textieră, dansatoare şi producătoare. A debutat la începutul anilor ’90 în ţara sa natală, devenind cunoscută odată cu lansarea albumului „Pies Descalzos” în anul 1996. Iar în 2000 a devenit cunoscută în întreaga lume, graţie discului „Laundry Service”, album ce s-a comercializat în peste 15 milioane de unităţi.

Pregătiri pentru Shakira

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR