Optsprezece lideri europeni au confirmat participarea la ceremonia de înmanare a premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, ce va avea loc pe 10 decembrie, la Oslo, transmite AFP.
Președintele francez și cancelarul german și-au confirmat prezența la eveniment, în timp ce alți 6, printre care și premierul britanic, au refuzat invitația.
După premiul surpriză acordat pe 12 octombrie Uniunii Europene, aflate în plină criză, președintele Herman Van Rompuy a făcut apel la cele 27 de state membre, precum Croației, care va adera la 1 iulie, să participe la ceremonia din Norvegia.
Alegerea Comitetului Nobel norvegian a generat controverse, în special deoarece UE se confruntă cu o criză care pune la încercare solidaritatea între ţările bogate din nord şi cele îndatorate din sud, supuse unor cure de austeritate drastice.
Miercuri, preşedintele francez a anunţat că va merge la Oslo, unde se va întâlni în special cu Angela Merkel.
„Toate ţările mari din cadrul UE au spus da, cu o singură excepţie”, a spus directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad.
Premierul Marii Britanii a anunțat cu o lună înainte că nu va asista la ceremonie, refuzul său fiind perceput ca o lipsă de entuziasm pentru proiectul european.
Premierul suedez Fredrik Reinfeldt, reţinut la Stockholm de ceremoniile celorlalte premii Nobel, şi preşedintele ceh Vaclav Klaus, un eurosceptic convins, nu vor fi nici ei la Oslo.
Paradoxal, premiul Nobel va fi atribuit într-o ţară care a refuzat de două ori, prin referendum, aderarea la UE.
Cei patru miniştri care reprezintă micul partid de centru în acestă țară, o formaţiune agrară eurosceptică în cadrul Guvernului de centru-stânga au decis să nu participe la ceremonie, potrivit presei.