Microsoft a obţinut un contract de 617 milioane de dolari din partea Departamentului american al Apărării, pentru instalarea sistemului de operare Windows 8 pe 1,5 milioane de computere ale Pentagonului, scrie Bloomberg.
În urma acestui acord, armata, forţele aeriene şi Agenţiei pentru Sisteme de Informaţie în domeniul Apărării vor avea acces la Windows 8 şi programe precum Microsoft Office 2013 şi SharePoint 2013.
„Cea mai mare parte a Departamentului Apărării a luat decizia să colaboreze cu Microsoft. Este foarte bine pentru afacerile noastre”, a declarat Tim Solms, director general al Microsoft pentru afacerile cu Pentagonul.
La licitaţia pentru acest contract au fost depuse şapte oferte, dar numele participanţilor nu au fost făcute publice.
Guvernul american a atribuit contracte directe de peste 530 de miliarde de dolari în anul fiscal încheiat pe 30 septembrie 2011.