Grecia se confruntă, joi, cu un val de greve. Salariații din sectorarele bancar, sanitar și cel al transportului cu metroul, precum și medicii și stomatologii din sectorul privat, vor protesta față de o nouă serie de măsuri de austeritate adoptate pentru a satisface reformele impuse de creditorii țării.
Astfel, greva de la metrou se va desfășura timp de 24 de ore, muncitorii demonstrând faţă de integrarea lor în grila unică de salarizare din sectorul public, aflată în curs de elaborare, care este impusă de cei trei principali creditori ai Greciei /UE, BCE, FMI/ pentru a reduce deficitul bugetar al ţării.
Sistemul bancar este nemulțumit de condiţiile privatizării băncii de stat Hellenic Postbank, care urmează să fie scindată în două entităţi, activele viabile urmând să fie plasate sub controlul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei.
Medici, la apelul asociaţiei medicale panelenice şi al federaţiei dentare, reclamă ca salariile lor să nu fie complet ‘şterse’ şi ca standardele serviciilor publice sanitare să fie menţinute. O altă federaţie a medicilor din spitale cere retragerea noii scheme de organizare a spitalelor, care prevede fuziuni ale mai multor instituţii şi închideri ale unor servicii, în curs de elaborare la Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres.
Măsurile luate de Guvernul de la Atena sunt necesare pentru ca Grecia să poată beneficia de sprijinul financiar internaţional al zonei euro şi al FMI.