IT&C
Comisia Europeană lucrează la un plan nou pentru combaterea creşterii criminalităţii informatice. Este vorba depre forţarea prin lege a marilor companii care stochează date pe Internet să raporteze pierderea sau furtul de informaţii personale ale utilizatorilor în cadrul celor 27 de ţări ale Uniunii, relatează New York Times.
Propunerea se află în lucru şi va fi prezentată de către comisarul european Neelie Kroes. Legea ar viza şi afecta în primul rând companiile mari precum Apple, Google, Microsoft sau IBM.
Toate companiile online vor fi obligate să respecte noile standarde, sub incidenţa noii legi intrând motoarele de căutare pe Internet, reţelele sociale sau companiile care oferă servicii de tip cloud.