Arheologii britanici au anunțat, probabil, cea mai mare descoperire a ultimului secol.
Oamenii de ştiinţă spun că au găsit osemintele vechi de 500 de ani ale regelui Richard al -III-lea, sub o parcare din Leicester, scrie Huffington Post.
Cercetătorii de la Universitatea din Leicester spun că în urma testelor ADN făcute se confirmă faptul că scheletul aparţine regelui care a murit în bătălia de la Bosworth Field, în 1485.
„Richard al -III-lea a fost găsit”, a afirmat grefierul universități britanice.
Cercetătorii au descoperit, în urma testelor ADN, că probele de pe scheletul descoperit sunt identice cu cele ale unei rude a surorii regelui. Scheletul prezenta 10 fracturi, dintre care 8 în zona craniului.
Richard al III-lea este eroul unei celebre piese semnate de William Shakespeare. Regele era cocoşat, iar scheletul prezintă urme ale unui defect al coloanei vertebrale.
Regele Richard al III-lea avea 32 de ani când a fost ucis la bătălia de la Bosworth. Ulltimul monarh din dinastia Plantageneţilor şi al casei de York, a fost monarhul Angliei timp de 2 ani de zile.