Controale la comercianții de flori din Capitală: Vânzătorii, suspectați de evaziune fiscală

Controale la comercianții de flori din Capitală: Vânzătorii, suspectați de evaziune fiscală

Mai multe verificări au loc, joi dimineață, comercianţii de flori din Capitală.

Poliţiştii verifică provenienţa mărfii, pentru că există suspiciuni de evaziune fiscală, mai ales având în vedere faptul că mâine este 1 martie, perioadă în care vânzările de flori cresc considerabil.

”Mai mulți agenți economici care activează în acest domeniu nu ar înregistra în evidențele contabile operațiunile comerciale efectuate, totul în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat. Echipele de control verifică plata taxelor vamale și a impozitelor pentru a se asigura că agenții economici nu prejudiciază bugetul de stat”, a explicat Emilia Mihai, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.

Acesta a explicat că se poate ajunge chiar și la întocmirea de dosare penale pentru infracțiuni de evaziune fiscală.
Totodată, poliţiştii urmăresc indentificarea unor mijloace de probă ce ar putea fi folosite ulterior în probarea activităţii infracţionale a celor implicaţi în săvârşirea faptelor de evaziune fiscală.

Controalele au loc la comercianţi din Piaţa Coşbuc, potrivit unor surse din Poliţie.