Motorul de căutare Google a fost dat în judecată la Londra de o companie de Internet, care o acuză de promovarea hărţilor proprii în detrimentul celor ale concurenţilor, într-o „manipulare cinică a rezultatelor căutărilor”.
Furnizorul de hărți pe Internet britanic Streetmap a depus plângerea în luna martie. Plângerea depusă reflectă o anchetă antitrust a Comisiei Europene veche de trei ani, pentru a afla dacă Google favorizează serviciile proprii în detrimentul companiilor concurente, prin rezultatele căutărilor.
„Acţiunile Google au făcut ca produsele Streetmap să fie greu de găsit”, informează un comunicat al companiei britanice, transmite Bloomberg.
Google se confruntă cu cel puțin al doilea proces de acest fel, ultimul fiind intentat în iunie anul trecut.
Comisia Europeană a cerut Google să facă propuneri care să ducă la închiderea investigaţiei. Între timp, anchetele CE la adresa Google, privind confidenţialitatea datelor, se intensifică.