Tenis: Monica Niculescu a ratat calificarea în sferturile de finală la Portugal Open

Tenis: Monica Niculescu a ratat calificarea în sferturile de finală la Portugal Open
Foto: sport365.ro

Monica Niculescu, locul 49 WTA, a ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale Portugal Open, informează site-ul oficial al competiției.

Românca a fost învinsă, în turul doi, de Elena Vesnina din Rusia, cu scorul 6-4, 6-4, după o oră și 29 minute.

Vesnina este cap de serie numărul 7 și ocupă poziția 28 în ierarhia mondială.

Pentru performanța de la Portugal Open, Monica Niculescu va primi 30 puncte WTA și un cec de 2.500 euro.

Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 235.000 dolari.